Despre oamenii mari vorbesc uneori cu o oarecare teamă. Despre oamenii mari care mi-au fost dragi vorbesc cu o emoţie fără margini. M-am decis să scriu despre maestrul Octavian Paler cu teama unui om care creşte, faţă de un om care, dincolo de toate, rămâne. Paler rămâne, astăzi, unul dintre modelele de opinie la care mă-ntorc cu entuziasm. Maestrul continuă să fie una dintre acele figuri în faţa căreia mă-nclin. Pentru pesimismul său asumat, pentru un paradoxal (uneori) optimism, pentru disperarea de a fi crezut în ceea ce spune dar, mai ales, pentru puterea de a-şi fi susţinut neobosit fiecare cuvânt, fiecare idee, fiecare diagnostic. Nu ştiu dacă a fost omul mare al unei culturi mici. Nu ştiu nici dacă, anacronic aşa cum era, a bănuit cât de mult vor persista definiţiile, scrierile, paradoxurile sale. Paler spunea ...