PIMM Constanța sprijină relațiile dintre IMM-uril românești cu cele din țările UE

370

Articole de la același autor

Patronatul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Constanța a organizat ieri o întâlnire pentru prezentarea proiectelor aflate în derulare de către instituție în cursul acestui an.
Potrivit expunerii făcute de către Iulian Gropoșilă, directorul PIMM Constanța, primul dintre acestea, "Dezvoltarea capacității ONG-urilor de a se asocia cu comunități locale și de afaceri", a fost pus în aplicare în data de 12 februarie concomitent România, Bulgaria, Macedonia și Belgia.
Programul, care beneficiază de un buget de 43.929 euro, din care 90% reprezintă fonduri nerambursabile, are drept scop dezvoltarea aptitudini practice pentru implementarea politicilor de mediu europene și inițierea de proiecte conexe.
Cel de-al doilea proiect aflat în desfășurare, de data aceasta mai amplu, are drept principal scop sprijinirea IMM-urilor din Bulgaria, România, Croația și Turcia pentru a înțelege și aplica acquis-ul comunitar în domeniile standardizării și certificării calității, protecției mediului și energii, calității produselor, siguranței alimentare, sănătății și siguranței în munca. "De asemenea, dorim în acest fel să întărim organizațiile pentru IMM-uri din țările vizate și să creăm o rețea eficientă între diferiții parteneri, în special între asociațiile din țările membre ale UE și țările candidate", a completat Iulian Gropoșilă. Programul, ce se va desfășura pe o perioadă de 24 de luni, beneficiază de un buget în valoare totală de 937.500 de euro, din care 80% reprezintă fonduri nerambursabile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.235 secunde