Pe-un picior de plai, un iad și un rai

Nu cred că știu pe cineva care să vorbească cu indiferență despre romi. În interacțiunea cotidiană oamenii abordează, atunci când discută despre etnia romă, tonuri multiple: vorbesc fie cu obidă, cu patimă și necaz, susținând cu vehemență un discurs împotriva reprezentanților acestei etnii fie, din contră, cu toleranță, pacifist.
Personal, am încercat mereu să dau dovadă de toleranță față de oameni și situații pe care, chiar dacă nu le înțeleg, încerc să le descopăr. Țiganii sunt, fără nicio urmă de îndoială, o pată de culoare, un fascinant caleidoscop de obiceiuri, tradiții și cuvinte care cu greu se lasă pătrunse. Dar asta nu din cauza unei atitudini defensive venite din partea romilor, ci a unui comportament refractar al majorității față de cei care sunt minoritari. Etichetele peiorativului continuă să fie, în societatea românescă, o carte de vizită.

Micul Dallas
Surprinzător este însă faptul că romii nu-și mai fac atât de multe probleme pentru modul în care sunt receptați pentru că, susțin ei, nu mai au motive de îngrijorare așa cum aveau înainte.
Comunitatea de romi din Cuza Vodă își duce viața pașnic, fără scandaluri, în veselie sau în tristețe, cu grijile și bucuriile zilei de mâine. Nu le place să fie numiți "țigani". "Noi suntem romi, suntem oameni cinstiți, cu frică de Dumnezeu, nu furăm, nu dăm în cap la nimeni", declară Mihai Ionică, bulibașa romilor din Cuza Vodă. "Trebuie să vă spun, romii sunt de mai multe feluri: florari, geambași, gabori, argintari. Dar noi suntem căldărari, ne ocupăm cu negoțul de neferoase: căldări, cazane…", a ținut să specifice bulibașa.
În timpul discuției cu acest guru al romilor, strada Frasinului s-a colorat: pe la colțuri, fuste lungi în culori vesele, chiar țipătoare, au apărut, unele dintre femei cu
țânci în brațe, copii cu ochi incredibil de albaștri. Femei cu basmale pe cap, de sub care le ieșeau codițe împletite. Poartă la gât șiraguri imense, masive salbe de aur. Privesc cu respect și admirație către bulibașă. "De patru ani și jumătate sunt bulibașă, oamenii mă respectă, iar aici, la mine în cartier, este un mic Dallas", afirmă entuziasmat bulibașa, privind spre casele ale căror turle se înalță semețe alături de numeroasele antene parabolice. Unele dintre case au pereții viu colorați, iar la porți străjuiesc mândre mașini al căror preț e incredibil de ridicat.

Romii bogați, fericiți că sunt ceea ce sunt
Îl întreb pe bulibașă dacă mai simte, în momentul actual, bariere ale excluderii sociale, dacă mai consideră că romii sunt lăsați de izbeliște în afara sistemului ierarhic al societății. Îmi răspunde, ușor mirat de întrebarea mea, că nu, că nu se mai confruntă cu aspecte de acest gen, că acum ceilalți îi tratează "ca pe niște egali, așa cum și suntem de fapt". "Am fost amărâți, necăjiți, am fost vai de capul nostru. Atunci, lumea ne spunea «țigani». Dar acum suntem bine, suntem bogați, ne privesc altfel. Și, oricum, nu-i deranjăm cu nimic".
Întrebați despre un obicei la care țin în mod deosebit romii afirmă, la unison, că nunta e cea care le aduce un nesecat izvor de bucurie și voie bună: "La noi, nunta ține două zile, obligatoriu. Așa e obiceiu’ ", declară Tudorița, o femeie de 42 de ani, împodobită din belșug cu bănuți mari din aur. Bulibașa descrie, cu o bucurie pe care nu și-o poate ascunde, obiceiul nunții: "Pentru cele două zile cât durează nunta cumpărăm 30 de porci, împărțim sarmale la porțile tuturor caselor de aici, din cartier. Și suntem 460 de familii de căldărari. Vin să ne cânte Carmen Șerban și Guță".
Unii dintre cei de aici se căsătoresc de mici, practic, din copilărie. Mădălina are 16 ani, iar la piept îl ține strâns, cu drag, pe Ionel, fiul ei de numai o lună. A născut la termen, fără complicații, la spitalul din oraș. Mihai, soțul ei, are 22 de ani. A terminat nouă clase, iar acum muncește pentru a-și întreține familia. L-am întrebat de ce nu mai merge soția lui la școală. "La noi așa se face. Cum e la dumneavoastră o mândrie să aveți cât mai multe studii, la noi e o rușine să meargă fetele la școală. Avem noi, bărbații, și grija lor, ne ocupăm noi de toate. Ea nu face nimic fără mine. O iubesc, am luat-o fată mare", afirmă Mihai.
Bulibașa vorbește despre faptul că, în prezent, chiar dacă se căsătoresc tinere, pe la 18, 20 de ani sau chiar mult mai devreme, fetele de etnie romă au dreptul, ca și băieții, de altfel, să aleagă. Ei nu mai sunt obligați de către părinți să ia, drept ales al inimii, pe cineva care le-a fost hărăzit încă de când aveau doar câțiva ani. "Am și eu o fiică și un băiat, dar îi las să hotărască singuri pe cine vor ei să ia", ține să specifice cel mai respectat dintre căldărari, bulibașa.

Și cei săraci, cărora nu le mai pasă
În cealaltă parte a satului trăiesc și altfel de romi. Nu în palate cu turnulețe, nu cu limuzine la poartă, și fără bijuterii din aur. Oameni amărâți pentru care chestiunea discriminării aproape că nici nu contează. Cei de aici se numesc rudari. Ei nu își asumă însă identitatea de romi. "Suntem români, nu țigani, nu romi, noi vorbim românește", afirmă nervoasă Aurica, o femeie în vârstă de 60 de ani. Sunt supărați, - o supărare de rutină -, sunt necăjiți și disperați pentru faptul că nu au ce să le dea de mâncare copiilor, nepoților. Mai mult decât atât, ei nu au mari speranțe că situația lor se va schimba radical. Așteaptă "salvarea" de la niște oameni cărora le-au creat o imagine ideală: "Să vină Becali să ne ajute și pe noi sau dom’ președinte, Iliescu sau Băsescu, cum l-o chema…numai să vină", se roagă Maria Stan, o bătrână de 70 de ani. Are o fiică handicapată al cărei băiat nu a putut merge la școală vreme de o lună pentru că nu a avut cu ce să se încalțe.
Fac pâine la cuptor, în casă, ca să le ajungă mai multe zile. Au datorii pe la rude, cunoștințe, iar ajutorul social îi ajută cât să nu moară de foame. Ulița e plină de femei și copii. Bărbații, tații sunt plecați la muncă în Italia, acolo de unde, atunci când pot, trimit bani acasă. Nu sunt nici prea comunicativi. Vorbesc pentru ei sărăcia locuințelor, amărăciunea de pe chipuri, frunțile încruntate de teama că ziua de mâine poate fi mai grea decât cea de astăzi. Nu le pasă de construirea unei identități și, cu atât mai puțin, de asumarea ei. Nu cred în existența unor obiceiuri care despart românii de romi, ci doar în barierele de netrecut ale unor lumi: cea a săracilor și cea a bogaților.